Așa ca în vremuri de mare triumfalism stângist, înainte de minivacanța de 1 Mai (în comunism era liber și de 2 Mai, Ziua Tineretului), s-a terminat șantierul la terenul de baschet făcut la baza de canotaj a CSȘ Bega. Amenajările au dus la desființarea gardului de la baza sportivă, iar autoritățile nu vorbesc despre acest neajuns.
Terenul e la baza Clubului Sportiv Școlar Bega, care a dat un spațiu și canotorilor de la Clubul Sportiv Universitar Politehnica. Ambele clurui de stat, dar primăria continuă să abereze în comunicate că terenul era ”ocupat ilegal”, cu referire al o închiere a terenului de baschet oprită de mai bine de un deeniu. Terenul era, într-adevăr, vechi, iar acum arată bine. S-au refăcut aleile, scările, iluminatul și s-au plantat copaci.
Până aici totul este lăudabil. Doar că primăria nu spune ce soluții sunt pentru baza de canotaj, căci acolo se fac antrenamente profesioniste și o îngrădire nu era neapărat un lucru rău, ci o delimitare necesară, mai ales pentru anotimpurile când acolo e multă algomerație, adică vara, mai ales, când lumea iese la plimbare. Plus că exista problema hangarului cu porți șubrede și riscul furtului băcilor! Acum, există gard doar în jurul terenului, ca mingea să nu ”zboare” în apă.
Despre ceea ce nu îi convine însă, Fritz, știm că nu vorbește și se comportă ca și cum nu există. ”Este încă un teren pe care îl redăm comunității după ce ani de zile a stat cu lacătul pe el. Accesul pe noul teren de baschet este gratuit, la fel ca și la celelalte facilități sportive pe care le- am amenajat pe malul Begăi. Vom continua acest program de amenajare de locuri în care timișorenii să poată să facă mișcare și în cartiere”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Vestim va reveni în perioada următoare cu informații de la canotori, să vedem cum se adaptează la ”noul normal”. Până atunci, dacă iubiți baschetul, puteți merge să bateți mingea și acolo, pe malul Spaliului Nicolae Titulescu, după Porto Arte, peste drum de paragina de la Uszoda.



