Primăria Timișoara a lansat a doua licitație pentru proiectul Multiplexity

default

În anul capitalei culturale europene ar fi trebuit să avem un centru de Artă, știință și experiment futurist, la fostul sediu STPT de lângă Piața Badea Cârțan. Acum, la trei ani de la exercițiul amânat al capitalei culturale europene, abia se organizează licitația de execuție, iar acum, primăria a lansat-o pe a doua.

Licitația deja lansată este pentru reabilitarea halei principale de tramvaie din locația de pe Bulevardul Take Ionescu, unde a și fost sediul STPT până să se mute total în Dâmbovița. Acum, s-a lansat licitația pentru reabilitarea altor corpuri de clădire din curte, C3, C4 C5 și, per ansamblu, reamenajarea curții interioare. Este vorba de 10.000 de mp. Corpul C3, al fostei turnătorii, va deveni spațiu de socializare și bistro. C4 va deveni spațiu de rezidențe artistice, iar fosta vopsitori, C5, va deveni spațiu de co-work și de experimente, atât ăn domeniul artei, cât și al tehnologiei. Curtea exterioară va fi reconfigurată ca spațiul pentru cultură, tehnologie și prezervarea patrimoniului.

Proiectul are finanțare din PRV Vest. Licitația pentru aceste clădiri are suma estimată de 26,4 milioane de lei fără TVA. „E un proiect foarte îndrăzneț și modern care aduce tehnologia și arta împreună, într-un loc extrem de valoros pentru identitatea Timișoarei: fostul depou de tramvaie, vechi de peste un secol. De aceea e important să găsim un constructor serios care își asumă această misiune deloc ușoară. Finanțarea o avem asigurată din bani europeni și din bugetul local. Viitorul hub cultural și tehnologic va fi un magnet pentru creativi din toate domeniile, pentru turiști, dar și pentru familiile timișorene”, spune primarul Dominic Fritz.

Anunțul de licitație e disponibil aici. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor e 20 iulie, ora 15.