Primăria Arad nu intenţionează să reducă numărul angajaţilor, dar va tăia zeci de posturi vacante, restructurările fiind luate în calcul doar la Poliţia Locală, în funcţie de decizia Guvernului.
Primăria Arad a precizat, joi, la solicitarea Agerpres, că organigrama va fi redusă prin tăierea posturilor vacante, fără ca angajaţii aflaţi în plată să fie afectaţi.
„Într-o bună măsură, vom putea tăia din posturile vacante fără să îi afectăm pe cei aflaţi în plată. Va fi o discuţie la Poliţia Locală, unde este alt mod de calcul, respectiv un număr de poliţişti raportat la 1.000 de locuitori acum, dar există discuţii dacă se va calcula la 1.500 de locuitori sau la 1.200, deci care număr de locuitori intră în calcul. Avem şi acolo posturi vacante, să vedem dacă acoperă doar posturile vacante (tăierile – n.r.)”, a transmis primarul Călin Bibarţ, prin intermediul Biroului de presă.
În prezent, organigrama Primăriei Arad are 649 de posturi, din care 85 sunt vacante. Organigrama cuprinde trei demnitari, 602 funcţii publice şi 44 posturi de personal contractual. Din total, 56 sunt posturi de conducere.



