Dacă vă gândeați că Dominic Fritz este la București și negociază Pachetul 2 de măsuri ale Guvernului Bolojan sau numirea unui prefect USR, vă înșelați. Ei bine, edilul Timișoare este la Istanbul, cu o delegație internațională de susținere a primarului arestat, Ekrem Imamoglu.
Delegația este una chemată la invitația rețelei Eurocities, pentru a pune presiune pe o situație ce trenează de 5 luni în Turcia condusă de Recep Erdogan: primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu a fost arestat din martie, sub acuzațiile de corupție și colaborare cu Partidul Muincitorilor din Kurdistan, considerat organizaței teroristă în Turcia, în principal, din cauza revendicărilor de autodeterminare ale minorității kurde. Potrivit unui comunicat oficial al Primăriei Municipiului Timișoara, din delegație mai fac parte primarii Barcelonei, Atenei, Budapestei, Sofiei, Utrechtului și Zagrebului. După Immamoglu, au mai fost arestați 18 primari ai opoziției, alți 500 de oficiali loclai și consilier, plus alți 40 de colaboratori ai primăriilor turce doar luna aceasta.
Desigur, la nivel declarativ sună frumos că Fritz e alături de cel care își dorea să candideze contra lui Erdogan la conducerea Turciei, dar, practic, în calitate de președinte USR, Fritz ar trebui să stea în aceste zile de tensiuni interne și la negocierile pentru măsurile de redresare a țării. „Timișoara cunoaște prețul libertății, dar și cât de importantă este solidaritatea internațională. Astăzi, e rândul nostru să fim sprijin pentru o democrație sub presiune. Am acceptat invitația de a merge la Istanbul pentru că Timișoara și România nu acceptă abuzul și represiunea. Solidaritatea dintre comunități trece dincolo de granițe ori de câte ori trebuie apărate valorile europene”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei, singurul primar din România prezent în delegație.
Delegația îl va vizita pe Imamoglu în detenție. De asemenea, vor fi discuții cu autoritățile locale, reprezentanții opoziției și ai societății civile.



