Pregătiri pentru festivalul de muzică rock de la Periam

Festivalul ”Rock la Mureș” va avea loc în 10 și 11 iulie, la Periam-Port. Autoritățile locale din comuna Periam au alocat nu mai puțin de 100 mii lei pentru organizarea ediției din acest an a festivalului ”Rock la Mureș”.

De organizare se va ocupa A.F.J. Asociația Rock la Mureș, din localitate. ”Line-up-ul pregătit pentru această ediție va glisa firesc între zone sonore diferite: momente energice și directe de punk-rock, alături de pasaje alternative mai atmosferice, completate de spații dedicate genurilor electro sau dub, acolo unde ritmul alungește noaptea până la răsărit. Muzica rămâne centrul în jurul căruia totul se adună, iar ceea ce o înconjoară îi amplifică dinamica, respirația și profunzimea”, se arată în descrierea de pe site-ul iabilet.ro

Asociația va asigura serviciile de contractare a artiștilor, serviciile de sonorizare, pe cele de scenotehnică, și se va ocupa de obținerea autorizațiilor.

Rock la Mureș este un eveniment cu o tradiție de peste două decenii.