Județul Timiș are, oficial, un nou prefect. Guvernul a aprobat numirea avocatului Paul Fința în funcția de reprezentant al Executivului în teritoriu, acesta preluând mandatul după demisia Corneliei Elena Micicoi.
Paul Fința are 35 de ani și este avocat în Baroul Timiș. Noul prefect are o pregătire profesională dublă, fiind absolvent al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara și al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, unde a urmat și studii de masterat.
De asemenea, acesta a reprezentat partidul în Consiliul de Administrație al Societății de Transport Public Timișoara (STPT).
Numirea vine într-un context sensibil pentru Instituția Prefectului Timiș, după ce fosta prefectă, Cornelia Elena Micicoi, și-a prezentat demisia. Retragerea acesteia a survenit pe fondul unei anchete desfășurate de Parchetul European (EPPO), care vizează suspiciuni privind utilizarea unor fonduri europene.
Hotărârea Executivului a fost adoptată joi, iar Paul Fința își începe mandatul într-o perioadă în care una dintre principalele provocări va fi asigurarea stabilității administrative și coordonarea serviciilor publice deconcentrate din județ.



