Poliția Locală spune că a mai scăzut numărul cerșetorilor din Timișoara, deși oamenii se tot plâng

A fost Ziua Morților și cimitirele au fost din nou asaltate de cerșetori, mulți dintre ei cu copii după ei. Cu toate acestea, Poliția Locală Timișoara spune că numărul celor prinși că apelau la mila publică a scăzut în octombrie raportat la luna septembrie. 

În septembrie, Poliția Locală a dus la căminul de pe strada Telegrafului sau la cel dedicat și familiilor cu minori 144 de persoane, duse de 393 acolo, pentru că cerșetorii tot pleacă din aceste locații unde au condiții asigurate. În octombrie, au fost depistate doar 110 persoane, duse de 294 de ori în centrele sociale.

În ultimele zile au fost ridicați la sesizările cetățenilor cerșetori din Cimitirul Eroilro (cu copil), de pe Calea Dorobanților, de la Piața 700, Parcul Carmen Sylva. Cerșetorii au și tupeu, iar doi dintre ei făcuseră un foc în gangul pietonal de lângă Pasajul Jiul, iar cetățenii nu puteau trece. De asemenea, și într-un imobil din Piața Victoriei alți cerșetori făceau mizerie!