Poli Timișoara a eliminat-o pe Reșița din Cupa României după un gol de antologia prostiei fotbalistice

SSU Poli Timișoara s-a impus cu 1-0 în turul 3 al Cupei României cu ACSM Reșița, după un gol de pus în manualele de ”așa nu”, mai ales pentru fotbaliștii care nu cunosc regulamentul. Căci Antonio Mico a dat astfel ocazia înscrierii golului care a pecetluit, altfel, soarta unui joc foarte slab prestat de ambele echipe.

În debutul meciului care a adus foarte multă lume pe arena Electrica s-a văzut însă că Reșița a fost echipa de eșalon superior. Până în minutul 21, când oaspeții urmau să repună din cercul de la centrul terenului, după un ofsaid. Antonio Mico a mișcat mingea, apoi a început să dea indicații de poziționare colegilor, iar David Popa i-a furat mingea de la picior, a mers spre poartă și a lobat portarul. Jocul afost, altfel, destul de sărac în ocazii, Poli a mai fost periculoasă când Marincu a scăpat singur, dar a tras lamentabil, iar Reșița a fost periculoasă prin Cioiu, pe final, dar tabela a rămas nemodificată.

Poli Timișoara: Traia – Gogor (Huminic 70’), P. Paul, Vlaicu (Pureca 66’), Vasluian, Marincu (cpt.), Vîrtej, Rotariu, Clemeniuc (Amariei 57’), D. Popa, T. Cociș (Haiduc 70’)

ACSM Reșița: Dincă, Elton da Silva (cpt.), Mico, Apro, Gașpăr, Fărăgău, Salhi (Jerdea 46’), Herciu, June (Grădinaru 56’), Negru (Modan 46’), Manea (Cioiu 46’)

Alexa a punctat că a riscat la acest joc, dar e de părere că echipa sa, cu jucători fără niciun antrenament, a fost mai bună. el nu ar vrea o formație de Superligă în play-off. ”A fost un joc greu și prim prisma faptului că întâlneam o echipă de nivel superior, care deja are două meciuri jucate în campionat. Am băgat aproape toți jucătorii care au venit noi, pentru că la noi cel mai important este să creez omogenitate. Sunt jucători care au venit ieri și am preferat să risc puțin dar să joace împreună. Am câștigat, cred eu, meritat, chiar dacă am fost dominați de CSM în mult emomente ale jocului, dar ocaziile mari le-am avut noi. Îmi felicit echipa pentru că au suferit foarte mult astăzi și din punct  e vedere fizic, și organizatoric. Dar au jucat cu foarte multă inimă, cu curaj, au pus probleme CSM-ului. Sunt mulțumit, vreau să fie un punct de plecare pentru noi. Trebuie să profităm de rezultatul acesta, pentru că pentru noi cel mai important e să promovăm și să fim o echipă care să domine jocurile. Mi-aș dori, sincer, un adversar nu de Liga 1 pentru că Poli trebuie să joace și în grupe. E o echipă de tradiție și trebuie să rătm că mergem pe toate fronturile”, a declarat antrenorul lui Poli.

Flavius Stoican a spus că meciul a fost foarte slab, trimis și săgeți spre arbitrul Raul Bădărău, care a avut o prestație slabă de altfel, și a spus că nu înțelege criticile galeriei reșițene, care a strigat de mai multe ori la final de meci „Rușine”. ”Cred că ambele echipe au făcut un joc slab astăzi. A fost un joc plictisitor, cu multe întreruperi. Felicit gazdele pentru că au fost mai oportuniste. Au dat un gol frumos, dintr-greșeală de-a noastră. Dar un joc plictisitor, pe care nu vreau să-l mai văd. Nu mai vreau astfel de jocuri, pentru că vreau să văd altceva: vreau să văd fotbal, și în arbitraj vreau să fie mai incisivi, să nu se mai tragă de timp, să vină lumea la stadion. noi meci modest. Noi, ușor-rușor, am ajuns cu echipa asta să fim în sferturile Cupei României.  Au fost aproape și acum mă surprinde reacția aceasta. Nu prea îmi convine, când eu știu ce facem. Obiectivul era să mergem mai departe, să avem meciuri, să dau șansă tuturor jucătorilor. Acesta era obiectivul. Așa că pun eu presiune ei noi… Erau toți grămadă în fața careului de 16 metri, greu îi desfaci, mai ales că jucau cu trei fundași, la un moment dat erau șapte pe linia de fund. Nu e ușor, dar important e să câștigăm din altfel de meciur. iA vrut să bată repede, a stat jucătorul în fața mingii, a zis că-i dă galben, nu i-a dat, i-a luat mingea, a dat peste portar, 1-0. și după aia, dă-i desfăi. N-am avut nici luciditate în fața porții, și căldură, pase încete, lente”, a precizat Stoican.

Meciurile din play-off-ul Cupei României se vor juca peste două săptămâni.