Pe ce se mai duc banii județului: cămin cultural cu acoperiș distrus și demolarea unei clădiri

Consilierii județeni au aprobat marți alocarea a 300.000 de lei din fondul de urgență al Timișului pentru două solicitări de bani de la localități. Jumătatea din sumă merge la Făget, unde căminul cultural are acoperișul complet distrus, iar cealaltă jumătate de sumă merge la Lovrin, unde trebuie demolată o clădire pentru a permite ridicarea Centrului de recuperare medicală pe care îl face CJT în comună.

La Făget, Casa de Cultură are acoperișul degradat total și a cerut 150.000 de lei pentru a-l repara. Situația  ar fi aproape una-limită. ”Am primit o solicitare de la Casa de Cultură, care are acoperișul distrus în totalitate. Am primit anexat la solicitare și poze: plouă pe pereți, tavanul se surpă. Ei au un deviz de lucrări, au și o intenție de a aplica pe un program cu fonduri guvernamentale, dar până atunci au nevoie să repare acoperișul, pentru că lucrurile nu arată deloc bine”, a spus în ședința comisiilor reunite premergătoarea plenului șeful Direcției Buget-Finanțe, Marcel Marcu.

La Lovrin, CJT alocă bani pentru a demola o clădire ce încurca șantierul viitorului Centrul de Recuperare medicală din comuna renumită pentru apele sale geotermale. ”În comuna Lovrin noi avem un proiect pe fonduri europene, un Centru de recuperare medicală, pe programul România-Ungaria. În apropierea viitoarei noastre investiții, la 2 metri, se află o clădire dezafectată care și intervenția la proiectul nostru. Ea este în proprietatea primăriei, iar primăria nu are fonduri necesare pentru a o demola. Ne solicită sprijinul și repet, este și în interesul nostru să o demolăm”, a mai spus Marcu.

Consilierii județeni au aprobat alocarea celor 300.000 de lei. Suma se încadrează în criteriul legal al celei de-a douăsprezecea părți alocate într-o lună din fondul de rezervă. Până se aprobă bugetul județului, se merge cu această proporție raportată la cheltuielile de anul trecut. În 2025, CJT a avut un fond de rezervă de 7,899 e milioane de lei, din care a cheltuit 7,749.