În doi ani și ceva, Timișoara va avea modernizate patru centre sociale destinate bătrânilor, și se va înființa un ambulatoriu ce va putea veni la domicilii pentru investigații medicale, dar și alte servicii. În plus, personalul Direcției de Asistență Socială va fi instruit, tot în cadrul proiectului.
Investițiile se vor întâmpla în cadrul proiectului HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS (Grijă, resurse și practici pentru o îmbătrânire sănătoasă), din care fac parte Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială și Spitalul Clinic Municipal
de Urgență Timișoara și în parteneriat cu Centrul Medical Hódmezővásárhely-Makó. „Prin proiectul HEARTS, investim atât în echipamente și servicii adaptate, cât și direct în seniori, cei care au clădit, prin munca și dedicarea lor, comunitatea pe care o avem astăzi. Este datoria noastră să ne asigurăm că seniorii primesc îngrijirea, respectul și sprijinul pe care le merită. Mai mult decât atât, acest proiect este o oportunitate de a întări legăturile care țin orașul nostru unit: legătura între generații, între instituții, între profesioniștii din domeniul social și medical, dar și între comunitățile din România și Ungaria”, a declarat Emese Eszteró, director general al Direcției de Asistență Socială Timișoara.
Sunt vizate următoarele centre: Centrul de zi „Dr. Aurora Heim”, Centrul de zi „Sf. Arh. Mihail și Gavril”, Clubul Pensionarilor și Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein”. Pentru ele se vo achiziționa autovehicule pentru transportul seniorilor, mobilier special adaptat, dar și echipamente pentru kinetoterapie și fizioterapie: biciclete eliptice,
aparat multifuncțional de kinetoterapie, dispozitive de analiză posturală, electrocardiografe, echipament de terapie cu laser, electrocardiograf portabil, sistem de evaluare și reabilitare a mersului, etc. În cadrul proiectului se va înființa ambulatoriu destinat tuturor seniorilor din oraș, cu o capacitate de 2600 de utilizatori anual. El va asigura asistență medicală pentru seniorii cu boli cronice sau acute la domiciliu, dar va ajuta și la îngrijirea personală, iar angajații DAS vor oferi sprijin în alimentație, transport și acompaniere.
Personalul DAS Timișoara va participa la sesiuni de instruire pentru atragerea de fonduri europene, cooperare transfrontalieră și schimb de bune practici cu specialiștii din Ungaria. De asemenea, se vor organiza grupuri locale de consultare cu experți din domeniul medico-social care lucrează direct cu persoane vârstnice. „E un proiect prin care investim în infrastructura socială și medicală, dar mai ales în demnitatea vârstnicilor noștri. Ne dorim ca seniorii Timișoarei să beneficieze de condiții decente, de sprijin adaptat nevoilor lor și de servicii moderne, aproape de casă. O administrație modernă nu construiește doar pentru viitor, ci are grijă și de cei care au construit înaintea noastră”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Valoarea totală a proiectului este de 550.000 euro, din care 440.000 euro provin din fonduri europene nerambursabile prin Programul Interreg VI-A România–Ungaria, 99.000 de euro vin de la bugetul de stat, iar 11.000 din bugetul local. Proiectul va dura 30 de luni, între iunie 2025 și decembrie 2027.



