A treia generație din familia Pascotă scrie istorie în motociclismul-viteză. Patrick Pascotă la doar 18 ani, e aproape de in titlu de campion european Alpe Adria.
Tânărul girocean de 18 ani a făcut un concurs perfect la finalul săptămânii trecute, în Croația, la Grobnik, unde au avut loc etapele VII și VIII din Campionatul european BMU. pascotă, legitimat la CSC Giroc Chișoda a câștigat ambele etape la clasa Supersport (600cmc). Etapa a contat și pentru Cupa europeană UEM Cup, și are șanse să le câștige pe ambele la doar 18 ani. Un nou record pentru familia de piloți!
Ionel Pascotă, tatăl său, le-a cucerit la un an diferență. ”Patrick ocupă prima poziție a clasamentului în ambele competiții. Asta ne face să ne dorim foarte mult să obțină titlul de campion european, să egaleze performața mea din 2007, perfomanță cu care am devenit celebru, iar anul următor, în 2008, am reușit să iau Cupa Europeană UEM, ceea ce Patrick are posibilitatea să câștige ambele titluri într-un singur sezon, adică acum, în 2025”, a declarat, bucuros, Ionel Pascotă.
Lupta decisivă va fi la Slovakia Ring, în 5-7 septembrie. Acolo se țin etapele finale de campionat național, BMU și Cupa UEM.



