Juriul venit să analizeze candidatura Banatului pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană a anunțat oficial, că va trimite propunerea pentru desemnare. E un pas foarte important, premergător desemnării oficiale, care pare să fie aproape sigură.
Juriul a vizitat zona, inclusiv Caraș-Severinul și partea de la sud de Mureș de Arad, în ultimele zile. O contribuție decisivă a avut-o Asociația Visit Timiș, condusă de Simona Neumann, cea care a obținut și titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru Timișoara. ”Vreau să mulțumesc celor cinci membri ai juriului pentru această decernare, aproape, a titlului. Vreau să mulțumesc Simonei, care în aceste luni a fost neobosită și uneori agasantă, pentru că urmau momente extrem de importante. Încă nu s-a înființat postul de guvernator al județului, deci nu pot să vorbesc în numele celorlalți președinți. Este un titlu mai important decât pare la prima vedere. Nu e doar despre mâncare. Este despre artă, cultură, conectivitate, fermierii care pot fi conectați cu piețele, despre inovație, este în primul rând, despre turism”, a spus președintele CJT Alfred Simonis.
A luat cuvântul și președintele CJT, Iustin Cionca, care a politizat, de prost-gust, momentul, deși la astfel de evenimente europene, astfel de lucruri nu sunt agreate. Liberalul a ținut musai să facă propagandă bolojenistă, deși nu era cazul! El a pornti de la gluma de altfel și ea neinspirată a lui Simonis și a ajuns al regionalizare, de care liberalii ne tot aburesc, dar nu sunt în stare să se și apuce de proces. ”Avem aici un candidat tânăr la postul de guvernator. Noi sperăm să se ajungă cât mai repede la desființarea județelor. Dacă ne uităm la marginile județelor avem cea mai mare pauperizare. Proiectul acesta este unul extraordinar, pentru că pregătește în următorii ani această reorganizare”, a spus Cionca, admințând, practic, că Guvernul Bolojan nu va fi în stare să facă reorganizarea în anul rămas.
Singurul fără aluzii politice de prost-gust în discurs dintre cei trei președinți a fost președintele CJ Caraș-Severin, Iustin Cionca, Silviu Hurduzeu. ”Sunt convins că după 2028, cei care încă nu s-au îndrăgostit de Banat o vor face cu siguranță. Și dacă va fi regiune, și dacă nu va fi, noi cei din Banatul de munte ne vom pregăti”, a spus Hurduzeu.



