Haos în infrastructura sportivă din Timișoara, în ciuda promisiunilor bombastice care sunt fluturate de politicieni. Roxana Iliescu și Paula Romocean au avut contre penibile în ultima ședință de consiliu local pe acest subiect, dar ceea ce de subliniat e că cei de la clubul SCM spun că parchetul reparat mai poate fi folosit câteva sezoane bune, în timp ce administrația USR pare dornică să-l schimbe.
Directorul clubului Cătălin Costinaș spune că sportivii au dorit să fie păstrat parchetul actual, care se deteriorase. ”La noi a încpeut discuția la începutul perioadei când a venit echipa nouă. Am discutat și cu unii, și cu ceilalți, adică cu cei care au venit cu caietul de sarcini. Au ajuns la noi să ne consultăm. Nefiind de specialitate, am cerut informații de la cei care sunt mai pregătiți pe partea aceasta de la nivelul federațiilor, am vorbit cu cei din intern, cu antrenori și cu jucătorii să vedem, la momentul la care erau amândouă ofertele pe masă și erau contradictorii informațiile am spus să mergem spre cei care sunt în interorul clubului și să vedem care sunt sălile din România în care ei se simt cel mai bine, care nu îi afectează din punct de vedere al articulațiilor. Informația din interiorul clubului, de toată lumea este că cea mai bună suprafață din țară este cea pe care se joacă. De aia ne-am bucurat dacă s-a făcut pe bani puțini”, a punctat Costinaș.
Pentru renovarea Sălii ”Constantin Jude”, pe lângă tot ce s-a făcut pentru obținerea autorizației ISU, mai sunt prevăzute înlocuirea sistemului de iluminat, dar și schimbarea parchetului. consilierii loclai au votat un proeict cu lemn de arțar nordic, nu frasin, cum se mai votase un proiect în 2024, propus de fostul viceprimar Cosmin Tabără. Parchetul vechi a fost bun cândva, dar e deteriorat și dedesubt, astfel că pare greu de crezut că nu se va strica prea curând. Cei de la SCM sunt însă optimiști. ”Ceea ce a dus la această decizie de a menține suprafața a fost acest specialist, care s-a uitat și nea zis «măi omule, voi aveți poate cel mai bun parchet din România pentru jocul sportiv. De ce să-l înlocuiți?» Deocamdată, în urma a ceea ce s-a făcut și s-a dicutat și a feedbackului pe care l-am primit este probabil ca acest parchet întreținut corect să mai reziste un număr decent de ani”, spune managerul sportiv al clubului, Alexandru Dedu.
Deși Consiliul local Timișoara a votat proiectul pentru schimbarea și de parchet, nu e clar când va face primăria licitația și când se va face lucrarea. Speranța celor de la SCM e ca după ce se termină sala de pe Podeanu. Acolo vor pune bani și cei de la CJT, dar, deocamdată, Universitatea Politehnica nu a anunțat nimic despre o nouă licitație pentru o firmă care să termine construcția ce trenează de 15 ani. Termenul ar fi final de 2026, dar iată, se pierde timp. Costinaș recunoaște că echipele de handbal și baschet ar fi date epste că dacă ar trebui să joace în alt oraș. ”Dacă se fac eocnomii de bani, mă gândesc că monentul e cel mai potrivit. Oricum acea lucrare ne încurca foarte-foarte mult calendarul competițional. În momentul în care un oraș ca Timișara nu are decât o singură sală, e rezonabil să ne gândim că atunci când apare a doua sală putem să începem dsicuțiile pentru schimbare”, spune directorul.
În ciuda isteriei Roxanei Iliesuc cum că parchetul de arțar e mult mai scump, Costinaș a precizat că diferența dintre frasin și esența adusă din America de nord nu e mare la preț. ”Noi ne-am informat la nivel național unde sunt și ce tipuri de aprchet sunt în sălile din țară. Am mai avut disucții ulterior și cu alți specialiști. Din toate informațiile, concluzile noastre au fost că diferențele nu sunt foarte mari îtnre le două tipuri de parcher. La costuri, diferența nu e extraordinară, în jur de 5%. Noi am întrebat sportivi unde se simt cel mai bine. La Cluj, Oradea, există parchet de arțar, și există două tipuri, cel modular, care se scoate, și cel fix. Unii au spus așa, alții invers. Cei mai mulți au fost pe arțar”, a mai adăugat directorul.



