Au fost demarcate lucrările de amenajare a unui parc tematic pentru copii, în cartierul Herendești din municipiul Lugoj. Proiectul este finanțat din fonduri europene, iar investiția are în vedere amenajarea unui parc care să poată fi folosit atât de copiii din cartier și din municipiu, cât și de elevii din cadrul școlilor lugojene.
Potrivit primarului Călin Dobra, au existat și opinii potrivit cărora realizarea parcului nu ar fi necesară. ”Acesta a explicat însă că, în lipsa implementării proiectului, banii europeni alocați prin această linie de finanțare riscau să fie pierduți. Noul parc va include și zone dedicate activităților educative, astfel încât spațiul să poată fi folosit nu doar pentru recreere, ci și pentru activități desfășurate de elevi în aer liber”, au transmis reprezentanții primăriei Lugoj.
Primarul municipiului Lugoj a mers pe șantierul din cartierul Herendești, unde se află în construcție noul parc. A fost pe șantier pentru a vedea stadiul lucrărilor și modul în care avansează amenajarea noului parc.




