20 octombrie va fi ultima zi în care Retim va opera Deponeul de deșeuri nepericuloase de la Ghizela. Consiliul Județean Timiș a aprobat notificare de reziliere pentru firma de salubrizare odată cu ultima zi în care se mai poate depozita gunoi în celula 2 a deponeului, după o ședință tensionată.
La Ghizela exista acum două dealuri în care se află îngropat gunoi. Celula 1 e închisă de mai mulți ani, iar celula 2, lipită de ea, dar mai mare. Garda de Mediu a stabilit că la 20 octombrie e ultima zi în care se mai pot depune deșeuri în celula 2, în baza unui contract din 2018, ce trebuia să dureze până la final de 2027. Dar care poate înceta și anterior, conorm prevederilor, dacă se umple celula 2, căci contractele se licitează separat per celula. Desigur, în timp ce a doua se umplea, în mod normal, trebuia construită celula 3, dar CJT spune că a primit doar în iulie notificare că celula 2 e la 98% grad de umplere. Retim a cerut să se aprobe suplimentarea cantității de deșeuri din contractul din 2018. CJT acuză că în celula 2 s-a aruncat gunoi nesortat, iar Retim susine că dus acolo gunoi din rampele ilegale, că a sortat procentul din contract și că CJT, proprietarul deponeului, nu a modernizat instalațiile de la Ghizela.
Proiectul pentru a aproba notificare de reziliere a suscitat discuții din plenul comisiilor reunite. Liderul de grup al USR, Zoltan Nemeth, a spus că aleșii județeni ai grupului său nu vor vota, deoarece CJT nu le-a pus toate documentele la dispoziție. El a spus că USR nu se opune, dar că aleșii județeni nu-și asumă juridic să fie dați în judecată de Retim, în necunoștință de cauză. Colega din Baroul Timiș a lui Nemeth, pesedista Luminița Țundrea i-a atras atenția că aleșii județeni votează oportunitatea, iar de leaglitate răspund juriștii CJT, care au avizat proiectul. Fostul pesedist, actual consilier județean AUR, Marcel Mihoc, a transmis un mesaj similar: ”Sunt la al treilea mandat, chestiunile acestea sunt fumate”, a spus Mihoc. Din acționariatul Retim face parte și Primăria Municipiului Timișoara. În eșdința de comisii, proiectul a fost aprobat cu 26 de voturi ”pentru”, de la PNL, PSD, AUR și inclusiv Ligia Dugulescu de la PMP, aflată cu USR în Alianța Dreapta Unită.
În ședință a venit și directorul Retim Ecologic Service, Dan Pascu. El a spus că a venit să răspundă oricăror întrebări. Pesedistul nicu Bădina a avut un mesaj scurt prin care le-a spus celor de la Retim să le fie rușine. De aici, Simonis a ridicat inițial problema cantității mari de levigat din celula 2, adică acel lichid urât mirositor ce se formează din descompunerea deșeului mennajer. Directorul Retim a spus că acea cantite nu poate fi măsurată științific. ”Nu există nicio metodă certificată de a măsura cantitatea de levigat. Dacă nivelul de levigat ar fi așa mare, s-ar vedea cum curge. Nu a fost nicio problemă de mediu”, a spus Pascu. Simonis a precizat că există măsurători făcute de o firmă, care estimează peste 200.000 de metri cubi de levigat în celula 2. Pascu a precizat că deșeurile din România au un grad mai ridicat de umiditate, iar tehnologia folosită de Retim pentru a trata deșeurile este inferioară celor utilizate în Occident, dar este cea posibilă fără a face investiții majore.
Simonis i-a prezentat un studiu făcut la comanda Retim în 2020, când compania cerea CJT să investească în instalațiile de sortare de la Ghizela, în care se vprbea deja de atunci de o ”cantitate impresionantă de levigat. Pascu a răspuns: ”Fără să vă supărați, dar nivelul discuției depășește nivelul nostru tehnic. Acele cifre sunt catalogate ca niște estimări, fără un grad de precizie”, a spus Pascu. Moment în care Simonis a explodat. ”Dacă începeți frazele cu ironii ieftine, să știți că la asta mă pricep și eu. nivelul nostru, oricare ar fi acela, avem în spatele acestui nivel mandatul dat de timișeni prin vot! Diferența dintre noi și dumneavoastră este că noi apărăm interesele cetățenilor județului Timiș, iar dumenvoastăr apărăați interesele – pe care pot să le înțeleg! – ale unei comapnii private. Dar să discutăm aici despre nivelul nostrue ste ceva ce eu nu accept. Probabil i-ați crezut proști pe toți de până acum de ați făcut ce ați vrut cu deșeurile județului Timiș. Proști sau deștepți cum ne credeți, nu mai acceptăm acest mod de tratare”, a spus președintele CJT.
Pascu a precizat că ân celulea 2 s-ar putea depozita peste cantitatea de gunoi autorizarea de mediu, pentru că Retim a trăti această experiență la celula 1, închisă și mai mică. ”S-a ajuns la 800.000 de metri cubi față de 700.000. Agenția de Mediu nu ne-a răspuns la solicitare, cum zice legea, fie să o adopte cu informația corectată, fie să o conteste sau să o respingă, pentru cî nu există nici cel mai mic calcul din care să reiasă cum s-a estimat acum 15 ani această capacitate”, a punctat Pascu.
Consilier județean acum, fostul președinte CJT din perioada 2020-2024 Alin Nica, a intervenit și el. ”Aud de la domnul Pascu scuzele unei societăți care există doar pentru profit. Notificarea privind capacitatea deponeului nu este apanajul domniei sale. Să faci apel bunăcredința și bunăvoința CJT în condițiile în care tu nu ti-ai respectat obligațiile contractuale mi se pare o nesimțire crasă din partea domnului Pascu. În contextul actual, evident că CJT nu va accepta mărirea capacității. De asta nu vă răspunde Agenția de Mediu, pentru că nu dumnevoastră trebuie să faceți solicitarea. Dacă înainte cantita de levigat era depășită, după ce s-au mai depus deșeuri, cum ptuteți spune că a scăzut cantitatea de levigat? Chestiunea este la mintea prostului că dacă se depune mai mult gunoi nu scade nivelul de levigat. Evident că se fac estimări și mereu se vor face, pentru că nu poși măsura efectiv levigatul. Când s-au făcut acele estimări și ne-ați solicitat ivnestiții la statițai de tratare, ați spus apoi că nu face față stația, ăentru că era o cantitate de zece ori mai mare. Când a luat foc stația de biodesulfurare ne-ați dat în juecată, deși pe banii noștri am făcut stația, nu ați respectat normele de securitate la incendii, s-a distrus stația și nici acum nu ne-ați despăgubit”, a tunat Nica.
Ulterior, Simonis i-a transmis că știe că Retim a contestat și notificarea Gărzii de Mediu că mai pot depune deșeuri doar până la 20 octombrie inclusiv. Deși Pascu susține că nu au primit-o! Retim a contestat și decizia CJT de a-și face firmă de salubrizare (Eco Serv SRL) și decizia de a duce temporar, contra-cost, deșeurile le Hunedoara. Anterior, a mai exista o hotărâre de a le duce și la Arad, în aceleași condiții. Până la urmă, 29 de consileiri au votat ”pentru”, în condițiile în care notificarea de încheiere contract trebuia aprobaăt cu 24 de voturi. Useriștii nu au votat, dar au făcut- Dugulescu, singura aleasă PMP, dar și Marius Hiticaș și Alin Nica din Forța Dreptei! unii inclusiv prin vot telefonic, deoarece noua aplicați de vot la distanță a CJT nu a mers! ”Este o zi importantă pentru județul Timiș. Greul de abia acum începe”, a spus Simonis.
„Greul” înseamnă căî, după ce s eva cosntrui celula 3, urmează licitarea pentru operarea ei. Unde se va înscrie, mai mult ca sigur, și Retim. Firma, parte a RER Group, va fi operatorul de salubrizare pe zona Timișoara și din 21 octombrie încolo. Retim încearcă să suspende decizia pentru a încheia cotnractul distinct de operare a deponeului! Rămâme de văzut dacă ân instanțe vor reuși ceva în timpul scurt.



