Oficial, Primăria Timișoara va concedia angajați. Tiberiu Negrei, scos din ședința de consiliu local

Consiliul Local Timișoara a adoptat noua organigramă a primăriei, una cu 43 de posturi mai puțin, astfel că urmează concedieri. La dezbaterile de plen a ieșit scandal, iar juristul Sindicatului Liber, Tiberiu Negrei, a fost scos din sală, deoarece striga peste viceprimarul Ruben Lațcău.

Actualizare: Tiberiu Negrei a sunat isteric la Vestim, cu insistența că el a ieșit afară că așa a vrut el, pentru că nu-l mai interesa ordinea de zi, nu că i s-a spus de către useriști.

Din cele 43 de posturi din aparatul de specialitate al primarului, 32 sunt efectiv ocupate. Juristul Sindicatului Liber a cerut consilierilor să nu voteze noua organigramă. ”Toate procedurile au fost încălcate. Începând de la dezbaterea publică, care este singura din cele 11 din acest an care a avut loc în sistem online. Toate celelalte au fost fizice. Asta îmi spune ceva, mie îmi spune. Domnul primar lipsește de la toate dezbaterile, ceea ce e o încălcare a legii, și, de asemenea, nu are nici consultarea cu organizațiile cu rol sindical. De când a venit în primărie fuge de orice fel de consultare. Există obligația legală de a ne consulta. Din punct de vedere legal, dumnevoastră puteți salva ceea ce domnul primar a înfrânt. A înfrânt legea. Dumnevoastră puteți lua pata de pe obrazul nostru, al tuturor”, a spus Negrei, adresându-se consiliului.

Ruben Lațcău a motivat că e nevoie de economii, conform cerințelor Guvernului și unui ordin emis de prefectură și i-a spus lui Negrie că sindicatul său mai are rpea puțini membri pentru a putea fi considerat reprezentativ. „Munca la stat nu este un drept, ci un privilegiu”, a precizat Lațcău. El a subliniat că s-a făcut dezbatere publică la inițiativa primăriei. Mirela Toc, avertizor de integritate în primăriei, a vrut și ea să ia cuvântul, dar consilierii nu au dat voturi suficiente. În timp ce Lațcău argumenta, Negrei tot striga pe fundal, și i s-a cerut să iasă din sală.

Simion Moșiu a întrebat de ce se fac angajări la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și i s-a spus că e nevoie de gesitonarea celor patru cinematografe. Organigrama a trecut cu 21 de voturi. În perioada următoare ar trebui să urmeze preavizele și concursurile pentru posturi similare, dacă sunt mai multe persoane cu acdeeași încadrare și numărul de angajați se reduce. Cel mai probabil, Sindicatul Liber va acționa în instanță contra deciziei. La Instituția Prefetului Timiș e greu de creut că o va putea suspenda, pentru că urmează ca Elena Micicoi să-și intre în pită.

În viitor, vor urma organigrame similare și la direcțiile și instituțiile subordonate.