Oana Gheorghiu, vizită la Universitatea de Vest din Timișoara

Vicepremierul Oana Gheorghiu a ajuns la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a discutat cu rectorul Marilen Pirtea despre situația economiei, rolul universităților și dezvoltarea Timișoarei ca important centru universitar. Întâlnirea are loc într-o perioadă politică complicată, în plin proces de formare a unui nou Guvern. 

 

Marilen Pirtea spune că una dintre temele centrale ale discuției a fost contribuția pe care universitățile o pot avea la dezvoltarea economică, dincolo de rolul lor tradițional în educație și cercetare.

 

„Am avut ocazia să o întâmpin la UVT și să port un dialog cu doamna Gheorghiu, în calitatea pe care o are în Guvernul Ilie Bolojan, despre starea economiei la zi și despre rolul universităților în acest context, dar și despre dezvoltarea Timișoarei ca oraș universitar”, a transmis rectorul UVT.

 

Pirtea a pus accent și pe banii europeni atrași de Universitatea de Vest, despre care spune că însumează zeci de milioane de euro pe diferite axe și priorități de investiții.

 

„Experiența Universității de Vest din Timișoara în atragerea de finanțări europene, pe diverse axe și priorități investiționale, însumând zeci de milioane de euro, înseamnă un aport relevant pentru dezvoltarea orașului și regiunii”, afirmă rectorul.

 

Potrivit acestuia, investițiile realizate de UVT și proiectele dezvoltate în Timișoara cu ajutorul instrumentelor financiare europene au contribuit la poziționarea orașului între centrele importante pentru investițiile strategice din ultimii ani.