O tânără a ajuns la spital din cauza unui șofer imprudent

Accident în lanț în această dimineață pe Calea Torontalului. O șoferiță a ajuns la spital.

Conform poliției, accidetul l-a provocat un bărbat de 32 de ani, care venea pe Calea Torontalului dinspre strada Grigore Alexandrescu, spre ieșirea din oraș. El a lovit din spate o mașină ce mergea regulamentar, condusă de o femeie de 23 de ani. Mașina primei tinere a fost proiectată în altă mașină din față, condusă de o altă femeie tot de 23 de ani. Una dintre șoferițe a fost rănită și dusă la spital.

Toți cei trei șoferii au fost testați cu etilotestul, iar rezultatul a ieșit negativ în toate cazurile. Poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.