O primărie din Timiș se împrumută pe 6 ani, pentru proiectele educaționale

Administrația locală din comuna Becicherecu Mic, județul Timiș, a luat decizia de a contracta un credit bancar în valoare de 2,2 milioane de lei.  Banii vor fi folosiți pentru a continua investițiile majore din comună.

Împrumutul este pe o perioadă de 6 ani, de la Banca Comercială Română (BCR). Conform proiectului de hotărâre de Consiliu Local, suma va fi utilizată pentru asigurarea cofinanțării în cadrul proiectelor de reabilitare energetică a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Țichindeal”, de construire a unei săli de sport moderne și de amenajare a parcării aferente.

Achitarea părții de contribuție locală este o condiție obligatorie pusă de finanțatori pentru ca administrația să poată primi fondurile nerambursabile europene și guvernamentale. ”Menţionez că în conformitate cu oferta indicativă a instituției de creditare, condițiile de contractare a împrumutului vor fi următoarele: Suma de 2.200.000 lei pe o perioadă contractuală de 72 luni (6 ani) cu o perioadă de tragere a creditului de 6 luni și o perioadă de rambursare de 54 de luni. Dobânda ROBOR 3M + 3,8% din valoarea contractată, 1% comision de acordare, 0% comision pentru rambursare anticipată și 2% comision în cazul refinanțării de la altă bancă”, se arată în referatul de aprobare întocmit de primarul Raimond Rusu.