Vineri, la Timișoara va fi prezentă Bibi Schreuder, specialistă din Olanda în pedagogia sistemică. Ea va vorbi și își va lansa cartea la atelierul ”Părinți și copii. O poveste de iubire?”.
Cu acest prilej, se va lansa și cartea „Sunt un copil, deci simt unde sunt părinții mei”. Evenimentul este organizat de Asociația Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie (fostul Centru Sturz). Locația este Hotelul Ibis, iar de la 10 la 14, Bibi Screuder va vorbi părinților interesați și specialiștilor despre cum pot înțelege relația părinte-copil din perspectiva sistemică. De la 17,30, timp de două ore, are loc lansare ediției în română a cărții „Sunt un copil, deci simt unde sunt părinții mei”.
Evenimentul va fi moderat de Adina Benghea, iar Dragoș Riti, alt specialist în domeniu, va fi invitat. Participarea la atelier costă 450 de lei și include și cartea. Aici vă puteți înscrie.



