Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș a aplicat o amendă de 15.000 de lei operatorului economic care execută lucrările de demolare de pe Bulevardul Nicolae Titulescu din Timișoara, în zona fostei fabrici Nokia, după ce mai mulți cetățeni au reclamat norii de praf generați de șantier.
Potrivit instituției, comisarii de mediu au efectuat un control operativ în urma sesizărilor transmise de locuitori și preluate de mass-media.
Verificările din teren au confirmat reclamațiile.
„Sesizarea s-a confirmat, fiind identificată o dispersie semnificativă de praf în atmosferă, generată de lucrările de demolare desfășurate pe amplasament”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Timiș.
Pentru reducerea poluării și limitarea disconfortului creat locuitorilor din zonă, comisarii au dispus suplimentarea umectării permanente a șantierului, astfel încât particulele de praf să nu mai fie ridicate în atmosferă.
Totodată, firma responsabilă de lucrările de demolare a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de legislația de mediu.
Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au anunțat că vor continua să monitorizeze respectarea măsurilor dispuse și au reamintit tuturor operatorilor economici care desfășoară lucrări de construcții sau demolări că au obligația legală de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea poluării atmosferice și protejarea sănătății populației.
Instituția subliniază că va interveni de fiecare dată când sunt constatate încălcări ale legislației de mediu.



