Noi scene de neimaginat în Timiș: un bătrân și-a lovit partenera cu barosul în cap!

Timișul este din nou protagonistul unor scene de violență reprobabilă. Ieri, un cuplu de bătrâni din Lenauheim s-a îmbătat și luat la ceartă, iar bărbatul a lovit-o foarte tare pe femeie cu barosul în cap.

Loviturile au fost atât de puternice încât procurorii au încadrat fapta bărbatului de 77 de ani la tentativă de omor. Femeia de 70 de ani a surpaviețuit. „În data de 11.02.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul F.V sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie raportat la tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. și art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen., constând în aceea că, în data de 10.02.2026, în timp ce se afla în imobilul, situat în sat Lenauheim, nr. 564, jud. Timiș, a agresat-o fizic pe concubina sa P.L., respectiv a lovit-o de mai multe ori cu un baros în zona capului, provocându-i mai multe leziuni traumatice, ce au necesitat 70 zile de îngrijiri medicale”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Bărbatul a fost reținut, iar apoi, de ieri, plasat în arest preventiv, până la data de 12 martie.