În ultima zi a lunii, la Timișoara se organizează Cities Summit, un eveniment ce se dorește a fi de promovare a valorilor Uniunii Europene. Vor vorbi și președintele țării, Nicușor Dan, dar și ministra de Externe Oana Țoiu, și ministrul Investițiilor și al Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Evenimentul e făcut în parteneriat cu rețeaua Eurocities, care reunește peste 200 de orașe din 38 de țări,. Dorește să creeze punți între țările embre UE și cele aspirante la acest statut. Desigur, evenimentul este făcut și pentru că Fritz adoră să se dea ”important” la acest gen de lucruri legate de politica externă. „Extinderea Uniunii Europene nu este doar un proiect negociat la Bruxelles. Este o promisiune care prinde viață în orașele noastre – acolo unde prosperitatea, democrația și siguranța devin realitate pentru oameni. Stabilitatea și parcursul european al vecinilor noștri din est și sud-est sunt esențiale și pentru stabilitatea și prosperitatea României. Timișoara, prin istoria și spiritul său european, își asumă acest rol de punte între Vest și Est”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Pe siteul oficial apar 12 speakeri: Nicușor Dan, Dominic Fritz, Oana Țoiu, comisarul european pentru extindere Marta Kos, Dragoș Pîslaru, primarul Sofiei Vassil Terziev, primarul Budapestei Gergely Karacsony, primarul Zagrebului Tomislav Tomasevic, purtătoarea de cuvânt e UE pentru Afaceri externe și securitate Anitta Hipper (timișroeancă la origini), scriitorul și jurnalistul John Kampfer, primarul Lvovului, Andriy Sadovyi, parlamentara maghiara Katalin Cseh, secretarul general Eurocities, Andre Sobczak, consultantul de politici publice Lyudmyla Tautiieva, directorul Euro Creative Romain Le Quinou și președintele Expert forum Sorin Ioniță.
Nicușor Dan va profita de prilej și va avea o serie amplă de activități în Timișoara. După o vizită la monumentul din fața catedralei, el va vizita sediul Societății Timișoara, muzeul de Artă, Catedrala Romano-Catolicp ”Sfântul Gheorghe”, două companii multinaționale, iar la amiază va participa la o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri. De la 16 va participa la conferința ”Europa la răscruce”, va vizita apoi Muzeul Corneliu Mikloși și va încheia, apoteotic, cu vizitarea Catedralei Mitropolitane.



