Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a publicat o reacție virulentă pe pagina sa de socializare, în contextul în care campania electorală pentru Primăria Capitalei include referiri la „modelul Timișoara” și la mandatul actualului edil Dominic Fritz. Robu acuză USR de „manipulare” și susține că performanțele prezentate ar fi „denaturate”.
În mesajul său, Robu afirmă că promovarea candidatului Cătălin Drulă pentru București ar folosi exemple din administrația Fritz pe care le consideră „înșelătoare”:
„Propaganda USR-istă îi îndeamnă pe bucureșteni să-l voteze pe Drulă, susținându-și îndemnul etalând pretinse performanțe ale unui primar USR-ist, Dominic Samuel Fritz, la Timișoara. Ideea este: ‘Dacă la Timișoara s-a putut, se poate și la București!’”
Robu îl acuză pe actualul edil că ar fi ajuns primar fără experiență profesională relevantă:
„Totul este minciună, intoxicare, manipulare (…) când e vorba de acest personaj Dominic Samuel Fritz, ajuns Primar al Timișoarei din șomer. Da, din șomer, nicidecum din consilier prezidențial, cum s-a pretins!”
Fostul primar susține că, în cei patru ani de mandat, Fritz nu ar fi inițiat niciun proiect major propriu și că ar fi preluat doar proiecte începute anterior:
„Personajul Fritz are performanța unică în România de a nu fi pornit măcar, darămite finalizat, în 5 ani de mandat, niciun proiect propriu pentru oraș.”
El afirmă că toate imaginile folosite în prezentările administrației actuale ar reprezenta „realizări ale Administrației Robu”, iar mijloacele de transport public ar fi fost contractate integral înainte de 2020:
„Cele 44 autobuze electrice Karsan și 40 de tramvaie Bozankaya au fost contractate TOATE sub semnătura Primarului Robu și doar recepționate de Fritz!”
În mesaj sunt enumerate și proiecte pe care Robu le consideră întârziate în mod nejustificat:
„Stadionul Lego a fost lăsat de Administrația Robu în 2020 la iminența licitației pentru execuție, cu termen de finalizare 2022! Nu e gata nici acum!”
„Pasajul Solventul a fost lăsat (…) cu contractul semnat cu executantul, cu termen de finalizare 2022. Nu e gata nici acum!”
Robu acuză și majorări de taxe și tarife, precum și pierderea unor fonduri europene, afirmând că:
„Administrația Fritz a dublat toate tarifele (…) și a încasat cele mai mari amenzi din istorie, totalizând 35.5 milioane euro.”
În finalul postării, fostul edil face și o remarcă politică privind potențialele candidaturi prezidențiale:
„Ales el Primar General al Capitalei, Drulă ar deveni aspirant la Președinție, barând drumul spre această funcție pentru cetățeanul german Dominic Samuel Fritz.”
Declarațiile lui Nicolae Robu fac parte dintr-un context electoral tensionat, în care Timișoara și Bucureștiul devin puncte de referință în disputa politică națională. Administrația Fritz nu a emis, deocamdată, un răspuns oficial la acuzațiile formulate în postarea fostului primar.



