Motociclist băgat în spital de un șofer STPT

Un bărbat ce mergea cu motocicleta a fost lovit astăzi de un autobuz STPT. Rănit, el a ajuns la spital.

Vinovatul accidentului e un bărbat de 49 de ani ce conducea un autobuz de STPT pe bulevardul Regele Ferdinand. La intersecția cu Splaiul Tudor Vladimirescu, a lovit un motociclist ce ar fi avut prioritate. Motocicleta s-a răsturnat și a lovit o altă mașină oprită la semafor.

Motociclistul de 49 de ani a fost dus la spital, iar poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.