Ministru USR, pierdut. Dacă îl găsiți, predați-l la MAE

În România, dronele nu mai au nevoie de viză. Intră, ies, mai fac un tur pe la Marea Neagră, iar între timp Ministerul de Externe pare că verifică dacă este luni sau încă weekend.

 

Deputatul PSD Mihai Fifor a lansat o întrebare care a făcut turul internetului: „Oana Țoiu, mai sunteți pe planetă? Sau în weekend funcționează doar Armata României?”. O întrebare care, recunoaștem, sună ca un apel la centrala telefonică: „Alo, Externele? Vă rugăm să nu închideți, apelul dumneavoastră este important pentru noi…”.

 

Între timp, Armata și-a văzut de treabă. A detectat, a urmărit, a intervenit. Diplomația, în schimb, părea să fi activat binecunoscuta funcție „Mai vedem mâine”.

 

Fifor a continuat și a întrebat „unde este reacția diplomatică rapidă a României?”. Întrebarea a plutit prin aer aproape la fel de mult ca dronele.

 

Finalul a fost însă unul fericit. Ministrul Oana Țoiu a reacționat, iar Ministerul Afacerilor Externe a convocat ambasadorul Federației Ruse. Deputatul PSD n-a ratat ocazia pentru încă o înțepătură: „Probabil așa sunt ei setați… se declanșează la trei. Dar, mai bine mai târziu decât niciodată.”

 

Morala? În România, uneori și reacțiile oficiale au nevoie de puțin… GPS. Important este că, până la urmă, au ajuns la destinație.

 

Până la următorul episod, Ministerul de Externe rămâne rugat să țină notificările pornite. Cu dronele nu prea merge varianta „Am văzut mesajul, răspund mai târziu”.