Microbuz implicat în accident

Un grav accident a avut loc în urmă cu puțin timp între localitățile Vladimirescu și Horia, în județul Arad. A fost implicat un microbuz de transport persoane. Șapte persoane se aflau în microbuz. 

 

Șoferul este în stop cardiorespirator. Salvatorii îi aplică manevrele de resuscitare.

 

„La locul evenimentului sunt alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o ambulanță SMURD și o autospecială de intervenție. Totodată, la caz a fost alocată și o ambulanță SAJ.

 

În urma accidentului în care au fost implicate 7 persoane, a rezultat o victimă, respectiv șoferul microbuzului, aflat în stop cardiorespirator. În aceste momente, echipajele medicale efectuează manevrele de resuscitare.

 

Ceilalți 6 pasageri aflați în microbuz nu necesită îngrijiri medicale. Intervenția este în desfășurare”, au transmis pompierii arădeni.

Update: Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost constatat de către medicul echipajului SAJ. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani.