Un microbuz modificat special pentru a ascunde sute de mii de țigarete a fost oprit de polițiști pe DN6 (E70), în Caraș-Severin. Într-un compartiment amenajat în partea din spate a autovehiculului au fost descoperite 436.000 de țigarete Davidoff, despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute. Șoferul ar fi încercat să scape de control, iar surprizele nu s-au oprit aici: microbuzul avea și ITP-ul expirat.
Potrivit Sindicatului Europol, transportul a fost identificat în zona Valea Timișului, comuna Buchin, în urma unor informații operative obținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Caraș-Severin.
Țigaretele nu erau la vedere, ci ascunse într-un spațiu creat prin modificarea microbuzului.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Caraș-Severin, în baza informațiilor operative colectate, au identificat pe DN6(E70), în zona Valea Timișului – comuna Buchin, un microbuz care ascundea, într-un compartiment special amenajat în partea din spate, 436.000 de țigarete marca Davidoff, susceptibile a fi contrafăcute”, arată Europol.
În momentul în care polițiștii rutieri au încercat să oprească autovehiculul, conducătorul acestuia ar fi încercat să se sustragă controlului. Microbuzul a fost însă oprit, iar șoferului i-a fost reținut permisul de conducere pentru 30 de zile.
Europol ironizează și situația tehnică a autovehiculului: „Iar pentru că uneori realitatea bate orice scenariu de comedie, microbuzul mai avea o «surpriză», ITP-ul nu era valabil. Probabil șoferul a considerat că, dintre toate prioritățile, compartimentul secret pentru țigări era mai important decât inspecția tehnică periodică”.
În urma descoperirii, polițiștii au deschis dosar penal pentru contrabandă, cercetările urmând să stabilească proveniența țigaretelor și toate împrejurările în care acestea erau transportate.



