O mașină furată din Franța a fost depistată ieri la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un român ce voia să plece din țară.
În noaptea de duminică spre luni, un bărbat de 38 de ani a vrut să plece pe la Moravița din țară. Controlul a arătat că mașina sa era semnalată ca furată din Franța. Cetățeanul român a declarat că nu știa că mașina e furată, și că o cumpărase din România. Autoturismul marca Mercedes, evaluat la 96.000 de lei, a fost indisponibilizat. În acest caz, s-a deschis o cercetare legală.



