Congresul PNL a avut loc mai mult de formă, cu mulți candidați unici. Liderul PNL Timiș, Marilen Pirtea, are o funcție de conducere, dar una mai mult decorativ. Se anunță alegeri interesante la nivel județean și local!
În Regiunea Vest, vicepreședinte regional a fost ales Gheorghe Falcă, iar Marilen Pirtea e doar membru în Biroul Executiv, acolo unde Marcel Vela este membru supleant. O funcție care contează prea puțin. Trebuie punctat că al congresul PNL, unde Ilie Bolojan nu a avut contracandidat, au vorbit în deschidere Nicușor Dan, Igor Grosu (președinte PAS moldova), Ionuț Moșteanu, șiferul deputaților UDMR Csoma Botond, liderul minorităților Varujan Pambuccian, adică persoane din afara PNL. Fără nimeni din PSD! Pirtea nu a susținut niciun discurs, și nici Falcă. Doar Ioan Popa, care a renunțat la funcțiile politice, a ținut un discurs.
Altfel, după acest congres ce amintește de vremurile comuniste ale unanimităților, vor fi alegerile nivel județean sau local. Aparent, Marilen Pirtea va avea un contracandidat la șefia liberalilor timișeni. Unele voci vorbesc de Alin Popoviciu. Cât despre PNL Timișoara, și actualul interimar Mădălin bunoiu ar putea avea un contracandidat, pe Ionuț Gaiță.



