Autoritățile au avut miercuri după-amiaza consultarea publică a cetățenilor pentru proiectul amplu Magistrala Verde, o renovare din Sinaia până la Shopping City. Viceprimarul Ruben Lațcău a precizat că proiectul se va face și dacă nu se obțin bani europeni, dar etapizat pe trei segmente.
Este vorba de un sector de drum cu 2,5 km, pe Bulevardul 16 Decembrie și Calea șagului. O comunicație foarte importantă, deoarece este ieșirea din Timișoara spre Deta, Ciacova, Reșița și Serbia, până ce autostrada Timișoara – Moravița va prinde contur și alternativele vor fi altele, mult mai variate. Proiectul va fi o continuare a renovării zonei Pieței din Maria până în Sinaia, care e puțin mai avansat, cu bani asigurați. Vor exista benzi pentru transportul în comun, cu excepția sectorului paralel cu cimitirul din Calea Șagului, dar și sectorul de la Bulevardul General Ion Dragalinna spre Sinaia, unde frontul stradal nu mai permtie mari extinderi. Trotuarele vor avea piatra șlefuită și vor mai fi aspecte ce țin de trafic ce vor fi reconfigurate, de pildă, lațcău a spus că la Piața Iuliu Maniu intersecțai va fi semaforizată. ”Partea proastă e că o să dispară un număr rezonabil de locuri de parcare”, a precizat proiectantul la consultarea de la Prohia Ortodoxă din Sinaia.
Viceprimarul a explicat că artera este foarte intens circulată și că este neovie de benzi dedicate transportului în comun. El susține că astfel, se vor reduce timpii de circulare a mijloacelor de transport în comun, deși, pentru că în dreptul cimitirului și Colegiului Bănățean vor fi acele îngustări, acest aspect este extrem de discutabil. ”Zilnic, 20.000 de mașini trec pe Calea Șagului. Este o valoare de trafic care aproape depășete volumul de pe Autostrada A1. Vrem ca alegerea de a călători cu autobuzul 33 să nu fie pentru că nu am mașină, nu am permis, nu am bani, ci să fie o alegere inteligentă. Vrem să ne asigurăm că autobuzul are pleacă din capăt ajunge la catedrală mai repede decât o mașină. Singurul mod de a convinge oamenii va fi când autobuzul va fi mai bun ca mașina personală. Având autobuze moderne li o oarecare predicitibilitate, pași importanți s-au făcut, dar pasul decisiv este să să ne asigurpm ca la orele de vârf, autobuzele să ajungă mai repede față de mașină” a precizat useristul.
Întrebat de un cetățean când estimează că s-ar da startul acestui șantier foarte amplu și ambițios, vicele a punctat că abordarea ar putea fi diferită. ”Undeva prin primăvară putem să începem, dacă avem finanțare. Trebuie să vedem cum etapizăm lucrările, pentru că avem și celelelate proiecte. Dacă nu obținem finanșarea, va trebui să facem altă strategie. Costul este destul de ridicat, undeva la 30 de milioane de euro. Cel mai probabil, în caz nefavorabil vom avea o etapizare. Se va începe cu sectorul Mocioni-Dragalina, se va continua cu Dragalina – Iuliu Maniu și apoi cu Iuliu-Maniu – Shopping City. Avme planuri de rezervă”, a punctat Lațcău.
În general, cetățenii nu au avut obiecții sau critici majore legate de proiect.



