SCM Poli Timișoara nu a avut un sezon grozav la handbalul ”clasic”, dar se consolează cu un rezultat la handbal pe nisip. Echipaa luat argintul în campionatul național.
Terenurile din Parcul Rozelor, utilizate până acum doar în competiții de volei pe nisip, au fost folosite în premieră și pentru handbal. Poli a învins pe Știința Lovrin 1 cu 2-0 (26-0, 23-3), CSU UV Timișoara, cu 2-0 (26-5, 24-8) și pe Știința Lovrin 2 cu 2-0 (23-6, 21-7). În semifinala, a câștigat cu Golden Boys Baia Mare Golden Boys Baia Mare, dar în finală. Alb-violeții au pierdut cu CS Universitatea Cluj-Napoca, la scorul de 2-0 (16-15, 26-22). ”Deși am avut puține antrenamente specifice, pentru majoritatea jucătorilor fiind primul contact cu acest sport spectaculos, am reușit să jucăm de la egal la egal cu echipa campioană. Ținând cont de această situație consider că jucătorii noștri au dat dovadă de o atitudine foarte bună și o disponibilitate mare la efort”, a declarat antrenorul de beach handball, Mihai Rohozneanu.
Au jucat la turneul de la finalul săptămânii trecute: Claudiu Pal, Vlad Chira, Antonio Bordeanu, Sabin Ignat, Andrei Păiuș, Ionuț Suculiuc, Alexandru Moțățăianu, Alex Moreau, David Troanță, Gabriel Topuzu, Sorin Sărăndan, Dragoș Dăneasa. Altfel, în ceea ce privește handbal ”clasic”, Poli a anunțat prima plecarea, cea a lui Flavius Cîmpan.



