Lugojeanul Ioan Dzitac a devenit campion european de tineret în ultima zi a lunii octombrie. Deocamdată, Dzitac este cel mai bine clasat român al categoriei de greutate la seniori, în prima sută mondială.
Competiția U23 s-a ținut la Chișinău. Dzitac a concurat în limtele categoriei de 73 de kg. În turul secund, românul legitimat la CSM Oradea a trecut de germanul Levi Maerkt, iar apoi, în optimi, de armeanul Artak Torosyan. În sferturi, a dispus de georgianul Georgi Loladze, iar în semifinală l-a învins pe maghiarul Aron Szabo. În marea finală, Dzitac l-a învins prin ippon pe georgianul Beruashvili.
Dzitac e pe locul 83 mondial al categoriei 73 de kg, cu 515 puncte, peste Alexandru Raicu. Sportivul de 22 de ani va participa în 14 noiembrie la Grand Prix-ul de la Zagreb, iar apoi, la Gramd Slamul de la Abu Dabi, în 28 noiembrie, prilejuri bune de a mai acumula puncte în ierarhia mondială a seniorilor.
foto: frjudo.ro



