Atenție, șoferi! De marți, 1 septembrie, încep lucrări ample de consolidare pe aproape întreaga centura a Caransebeșului, iar contractul are o durată de 18 luni. Circulația va fi menținută, însă vor exista sectoare pe care se va merge alternativ, dirijat de semafoare temporare.
Potrivit DRDP Timișoara, lucrările vor fi executate etapizat. Restricțiile pe jumătate de cale vor putea fi instituite inclusiv pe timpul nopții.
Intervenția vine la aproximativ 15 ani de la deschiderea variantei ocolitoare. DRDP arată că traficul pe acest drum a crescut constant, iar lucrările de întreținere realizate până acum nu mai sunt suficiente.
Proiectul prevede refacerea completă a sistemului rutier, modernizarea scurgerii apelor pluviale, reamenajarea insulelor din intersecții și actualizarea semnalizării rutiere.
Contractul are o valoare de 42,77 milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată de la bugetul de stat.
DRDP Timișoara avertizează că, pe durata șantierului, se pot forma coloane de mașini și recomandă șoferilor să țină cont de restricții atunci când își planifică deplasările. Pentru traseul Timișoara – Drobeta-Turnu Severin au fost indicate și rute alternative prin Moravița – Oravița sau prin A1 – Deva – Hațeg – Petroșani – Târgu Jiu.



