Căminul pentru Persoane Vârstnice Comloşu Mare are nevoie de personal. În acest sens, administrația căminului a scos la concurs două posturi, unul de infirmieră și un altul de asistent medical. Candidaţii trebuie să întrunească cumulativ câteva condiţii, să aibă studii medii și diplomă de asistent medical, iar vechime nu se cere.
Cei interesați să ocupe unul dintre cele două posturi pot depune dosarele de înscriere la concurs până în data de 28 iulie, ora 16:00.
Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 12 august, iar interviul a fost programat pentru data de 13 august. ”Candidaţii care vor obţine nota minimă 5 pentru postul de infirmieră, vor fi admişi la interviu. Candidații care vor obține nota minimă 7 pentru postul de asistent medical,vor fi admiși la interviu, se arată în anunțul directorului căminului.
Centrul oferă servicii de îngrijire, asistență socială și medicală pentru seniori. De-a lungul anilor, unitatea a beneficiat de sprijin financiar din partea autorităților județene din Timiș.



