Lațcău: Fără ocol prin centru sau pe la Pasajul Jiul

Vestul Timișoarei se pregătește pentru una dintre cele mai mari schimbări de infrastructură din ultimii ani. Podul și Pasajul Solventul, noua linie de tramvai și Radiala de Vest ar urma să se întâlnească într-un nod care va crea inclusiv o nouă legătură rutieră între cartierele Ronat și Dâmbovița.

 

Viceprimarul Ruben Lațcău spune că pentru Podul Solventul contractul de execuție este deja semnat, iar noua conexiune va oferi șoferilor o alternativă pentru traversarea orașului de la nord la sud.

 

„Conexiunea dintre Ronat și Dâmbovița va crea o alternativă nouă, prin noul pod și pasaj, pentru șoferii care vor să ajungă din sudul în nordul Timișoarei și viceversa. Asta fără să meargă până în centru sau pe la pasajul Jiul”, explică Lațcău.

 

În același punct ar urma să fie conectate liniile de tramvai de pe Rebreanu și Calea Bogdăneștilor și să fie realizată porțiunea lipsă de linie până la Gara de Nord.

 

Planurile merg însă mai departe de descongestionarea traficului. Lațcău susține că viitoarea Radială de Vest ar putea deveni în timp un bulevard important, comparabil ca rol în dezvoltarea orașului cu Calea Șagului, Calea Torontalului sau Simion Bărnuțiu.