De luni până vineri, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității de Vest a avut loc evenimentul Business Week (Săptămâna afacerilor). Diverși oameni de afaceri au venit să le vorbească studenților.
FEEA a invitat antreprenori manageri privați, dar și din instituții publice. „Business Week este mai mult decât un eveniment; este un angajament pe care FEAA – UVT îl face studenților săi – acela de a le oferi acces direct la realitatea economică actuală. În 2026 nu mai vorbim despre «viitorul muncii», ci despre prezentul în care omul și tehnologia colaborează pentru a crea valoare. Multumesc tuturor stakeholderilor implicați în derularea acestui eveniment de impact”, spune rectorul Marilen Pirtea.
Pe afiș vedem însă (cam) mulți oameni din instituții publice, care nu au avut vreo afacere în viața lor. Sunt și oameni de afaceri foarte cunoscuți din oraș, dar, la fel, multe nume de răsunet din business lipsesc de pe afiș.



