La finalul săptămânii trecute, la Timișoara s-a semnat un protocol de colaborare între Societatea Națională de Oncologie Medicală din România și Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. S-a întâmplat în cadrul unui eveniment la care au participat peste 100 de specialiști în oncologie, diabet, nutriție și boli metabolice.
Scopul este coordonarea interdisciplinară în favoarea pacienților care au și cancer,d ar și boli metabolice. „Memorandumul pe care l-am semnat astăzi a avut ca punct de plecare, inițial, zona prevenției. Acest document este un prim pas în ideea apropierii dintre societățile care gestionează profesional domenii precum cardiologia, diabetologia, oncologia și patologia metabolică. Îl vom dezvolta, pentru că există numeroase zone de intersecție, nu doar în ceea ce privește prevenția, ci și în zona terapeutică. Oncologia nu mai poate fi privită exclusiv prin prisma tratamentului, ci trebuie să se bazeze tot mai mult pe prevenție și pe reducerea factorilor de risc. Avem o serie de pacienți cu comorbidități, dar și pacienți care au dezvoltat complicații determinate de tratamentele pentru cele două tipuri de afecțiuni. Este și modul în care transmitem un mesaj coerent către populație, despre cum ar trebui să trăim cu toții astfel încât să prevenim o mare parte dintre aceste boli”, spune Șerban Negru, vicepreședintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România, totodată președintele Asociației OncoHelp.
Miza e dezvoltarea unor protocoale pentru prevenirea bolilor cronice. „Semnarea acestui Protocol de Colaborare reflectă angajamentul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru dezvoltarea unor inițiative multidisciplinare care să susțină prevenția, educația medicală și îmbunătățirea îngrijirii pacienților. Relația dintre patologia metabolică și riscul oncologic reprezintă o preocupare majoră în sănătatea publică, iar parteneriatul cu Societatea Națională de Oncologie Medicală din România creează cadrul necesar pentru proiecte interdisciplinare, campanii de informare și acțiuni concrete orientate spre depistare precoce și promovarea unui stil de viață sănătos. Este un demers care pune pacientul în centrul atenției și care răspunde unei nevoi reale de colaborare între specialități pentru a obține rezultate mai bune în prevenție și tratament”, spune Bogdan Timar, președinte Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.



