O parte dintre locuitorii comunei Giroc vor rămâne joi aproape toată ziua fără gaz. Delgaz Grid va lucra la sistemul de distribuție în zona de sud a Timișoarei.
Întreruperea va fi între orele 8-21 pe străzile: Mareșal Alexandru Averescu (parțial), Martir Alexandru Ferkel-Șuteu, Crivaia, Martir Dumitru Jugănaru (parțial), Măgura (parțial).
În cazul în care simțiți miros specific de gaz, sunați imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).



