O bandă profesionistă de hoți de dat o spargere majoră în august, în casa unei femei foarte înstărite. Ea fost păcălită chiar de prietena ei să plece de acasă și chiar să oprească toate camerele de supraveghere de la casă.
Victima locuiește în Lenauheim și este născută în 1994. Prietena ei din Jimbolia, care a colaborat cu hoții, a convins-o să plece de acasă la oraș împreună și să oprească sistemul de surpaveghere, în 25 august. Mai mult, hoții au găsit și casa neîncuiată. A fost ușor să-i ia 50.000 de euro și bijuteriile din aur, foarte multe. Poliția a pornit pe fir și în 17 septembrie a dispus trei mandate de percheziție domiciliară în Jimbolia. De aici s-au ridicat telefoane mobile, cartele SIM, bijuterii potențiale a fi ale victime, 4100 de lei, un pistol cu aer comprimat și muniție aferentă.

În 24 septembrie s-a mai descins la trei locuințe din Reșița, Oțelu Roșu și Jimbolia, de unde au luat o armă, o cagulă și 15 monede ce pare a fi de aur. Poliția a identificat șapte persoane implicate. La audieri au fost duși patru bărbați și o femeie, cu vârste între 22 și 40 de ani, audiați la Sânnicolau Mare. De asemenea, mai există doi bărbați suspecți, care încă nu au fost găsiți și duși la audieri. Astfel, cei cinci identificați au fost reținuți pentru prima dată 24 de ore, și apoi plasați 30 de zile în arest preventiv. Pentru cei doi s-a dat arest în absență sub acuzația de furt calificat.
La rețineri au participat polițiști din Lenauheim, Sânnicolau Mare, Serviciului Criminalistic Timiș, din Jimbolia, luptătorii SAS, polițiștii din Caraș-Severin, plus jandarmii Grupării Mobile.



