În politica românească există întâlniri oficiale, întâlniri de lucru și, mai nou, întâlniri despre care nimeni nu spune că n-au existat, dar toată lumea se grăbește să explice ce NU s-a discutat la ele. În ultima categorie intră presupusa întrevedere dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu.
Presa a relatat că cei doi s-ar fi întâlnit vineri, 14 august, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Întâlnirea nu a fost anunțată public și vine cu numai câteva zile înainte ca judecătorii constituționali să reia dezbaterile asupra unor dosare importante, inclusiv asupra Legii integrității.
După apariția informațiilor, a venit și reacția CCR. Numai că aceasta are o particularitate interesantă: nu spune că întâlnirea nu a avut loc.
„Președinta Curții Constituționale a României (…) respinge ferm și categoric orice speculație privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curții în afara cadrului strict legal”, a transmis instituția.
Cu alte cuvinte, dacă întrebarea era „V-ați întâlnit cu Ilie Bolojan?”, răspunsul primit seamănă cu: „Cu siguranță nu am discutat dosarele CCR”.
Foarte bine. Dar v-ați întâlnit?
Comunicatul nu lămurește acest mic detaliu, deși tocmai el a generat întreaga poveste. Observator notează explicit că mesajul CCR nu face nicio referire la existența întrevederii.
Momentul ales nu ajută nici el la risipirea suspiciunilor. Întâlnirea despre care s-a relatat ar fi avut loc cu trei zile înainte ca CCR să reia dezbaterile privind Legea integrității, contestată inclusiv de parlamentari PNL și USR și de președintele Nicușor Dan.
Desigur, doi șefi de instituții pot discuta despre multe: vreme, vacanță, trafic, cât mai costă cafeaua la Parlament sau dacă aerul condiționat funcționează bine în biroul președintelui Senatului.
Tocmai de aceea ar fi fost probabil mai simplu să ni se spună dacă întâlnirea a existat și, în limitele transparenței instituționale, care a fost scopul ei.
Până atunci rămânem cu una dintre acele bijuterii ale comunicării publice românești: nu știm oficial dacă s-au întâlnit, dar știm oficial ce nu au discutat.


