După minivacanța de Paște, în Timișoara începe inventarierea terenurilor infestate cu ambrozie. Amenzile vor ”curge” din iulie încolo, dacă planta nu e stârpită.
Din 15 aprilie până la 10 mai inclusiv, polițiștii locali vor face inventarul terenurilor cu ambrozie. Până la 5 iunie, primăria va trimite notificări către proprietarii de terenuri infetate, fie persoane fizice, fie firme, fie instituții. Chiar și cei care dețin sau administrează drumuri, căi ferate sau șantiere au aceeași obligație, pnă la 30 iunie, până ce planta va germina. Amenzile pentru neconformare sunt întree 1000-5000 de lei pentru persoane fizice și 10.000-20.000 de lei pentru cele juridice.
Ambrozie prosperă fparte mult și pe terenuri neîngrijitie. O singură plantă produce 3000 de semințe, iar pe secetă, polenul ei se dublează. Vântul îi poate purta semințele și pe o rază de 200 de km. Polenul determină alegii serioase la multe persoane.



