Incendiu devastator la Slatina-Timiș: trei case au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu de proporții a izbucnit în cursul nopții în localitatea Slatina-Timiș, unde trei locuințe au fost cuprinse de flăcări, iar o a patra gospodărie a fost amenințată de extinderea focului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt însemnate.

 

Pentru gestionarea situației de urgență, au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș și Punctului de Lucru Băile Herculane, care au mobilizat patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a acționat și o autospecială aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Slatina-Timiș.

 

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la cele trei locuințe, afectând o suprafață totală de aproximativ 950 de metri pătrați. Totodată, exista un risc major ca flăcările să se extindă la o a patra locuință aflată în imediata apropiere.

 

Intervenția pompierilor a durat aproximativ patru ore, timp în care aceștia au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, împiedicând propagarea focului la gospodăria vecină și salvând mai multe bunuri materiale și construcții.

 

La prima locuință, incendiul a distrus acoperișul pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, mai multe încăperi, anexe gospodărești și numeroase bunuri aflate în interior. De asemenea, aproximativ 70 de păsări de curte au pierit în incendiu.

 

La cea de-a doua casă au ars acoperișul, pe o suprafață de circa 300 de metri pătrați, și trei încăperi. Cu toate acestea, pompierii au reușit să salveze un tractor, o remorcă, aproximativ 50 de metri pătrați din acoperiș și o anexă gospodărească.

 

În cazul celei de-a treia locuințe, flăcările au afectat aproximativ 50 de metri pătrați din acoperiș, însă intervenția rapidă a echipajelor a împiedicat extinderea incendiului la restul construcției.

 

Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

 

 

Reprezentanții ISU reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și a remedierii eventualelor defecțiuni doar de către personal autorizat. Totodată, aceștia recomandă evitarea utilizării conductorilor electrici deteriorați sau improvizați, precum și a suprasolicitării prizelor și a circuitelor electrice.