Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin intervin, alături de personal silvic, rangeri și resurse aeriene, pentru localizarea și lichidarea mai multor focare de incendiu izbucnite în județ.
Una dintre intervenții are loc în zona Băile Herculane – Parcul Național Domogled, unde incendiul se manifestă cu flacără redusă și degajări de fum pe o suprafață de aproximativ 2,5 hectare.
Întrucât focarele nu sunt accesibile pedestru, intervenția s-a desfășurat în principal cu ajutorul unei resurse aeriene din cadrul Inspectoratului General de Aviație. Misiunea aeriană a fost însă întreruptă temporar din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile zborului.
La sol se află o echipă mixtă formată din 10 persoane, pompieri, lucrători silvici și un ranger din cadrul Parcului Național, care asigură supravegherea și coordonarea intervenției. În zona Petroșnița – Prisian, incendiul care a afectat aproximativ 80 de hectare a fost lichidat.
O altă intervenție este în desfășurare la Delinești, unde pompierii militari acționează pentru limitarea unui incendiu care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare.



