Încă un traficant de droguri prins în Timișoara

Autoritățile au ”săltat” ieri un tânăr timișorean care se îndeletnicea cu traficul de droguri. El nu doar că făcea ”afaceri”, dar era și consumator.

Dosarul este instrumentat de structura teritorială a DIICOT Timișoara și vizează acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, dar deținere de droguri, pentru consum propriu. Conform rechizitoriului, tânărul, care are 24 de ani, acționa din noiembrie 2025 și până în prezent. El a cumpărat, deținu și vândut cocaină și marijuana, pentru sume ce variau între 240 și 700 de lei. Anterior perchezițiilor, tânărul a fost prins de două ori cu droguri asupra sa, pentru consum personal.

Ieri, s-a descins la cinci locații din Timișoara, de unde polițiștii au ridicat  250 grame substanță vegetală ce urmează a fi expertizată,, un fragment de țigaretă confecționată artizanal, grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, plus și alte mijloace de probă. Reținut și audiat, de azi, tânărul a fost plasat 30 de zile în arest preventiv.

Perchezițiile s-au făcut de către polițișii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, cu spijinul jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș.