Timișoara, orașul în care demolările sunt gata înaintea construcțiilor. Fritz anunță un nou pod, timișorenii întreabă de cele vechi.
Dacă există un capitol la care Timișoara pare să exceleze în ultimii ani, acela este demolarea. Se dărâmă poduri, se închid pasaje, se sparg străzi și se deschid șantiere. La capitolul inaugurări însă, lucrurile par să meargă ceva mai lent, cel puțin în percepția multor timișoreni.
Cel mai nou exemplu vine chiar de la primarul Dominic Fritz, care a anunțat că lucrările la Podul Muncii avansează „pe două fronturi”, unul dintre acestea fiind demolarea vechiului pod.
„Șantierul de la Podul Muncii merge înainte pe două fronturi. Concomitent cu demolarea vechiului pod, constructorul a început fabricarea componentelor viitorului pod”, a transmis edilul.
Primarul promite că, în prima parte a anului viitor, Timișoara va avea un pod modern, cu două benzi pe sens, piste de biciclete, trotuare generoase și chiar transport public cu firobuze. „La finalul șantierului – în prima parte a anului viitor – noul pod de la fosta fabrică de țigări va avea 2 benzi pe sens, piste pentru bicicliști și trotuare late și sigure pentru pietoni”, a precizat Fritz, adăugând că „lucrările sunt în grafic”.
Numai că, atunci când au auzit expresia „lucrările sunt în grafic”, mulți timișoreni și-au amintit instantaneu de un alt șantier celebru al orașului: Pasajul Solventul.
Pasajul care bântuie fiecare postare a Primăriei
Aproape orice anunț despre o investiție nouă ajunge să fie deturnat în comentarii către aceeași întrebare: „Dar cu Solventul ce facem?”
„La Solventul de ce se stă de anul trecut de când s-a deschis traficul pe sub pasaj? Nicio mișcare de mai bine de 6 luni”, scrie un timișorean.
Altul privește cu optimism moderat către noul pod. „Să sperăm că nu are soarta Pasajului Solventul, care nu e gata… Dar noi trăim cu speranțe.”
Pentru unii, problema nu este doar ritmul lucrărilor, ci și calitatea acestora. „În paralel, la Pasajul Solventul se infiltrează apa deja. Că tot urlați la Ciuhandu și Robu cât vă ținea gura de pasajul Michelangelo. Ați făcut și voi unu’, până îl terminați, e stricat deja”, a comentat un locuitor.
Pod nou, întrebări vechi
Anunțul despre Podul Muncii a deschis și lista altor proiecte aflate în așteptare. „Super, doar să nu uitați și de subpasajul de la gară și de Pasajul Solventul…”, scrie un alt cetățean.
Alții au mers și mai departe și au întrebat direct despre alte poduri care încă așteaptă investiții. „Dar podul de la Fabrica de Zahăr așteptăm să cadă?”
Nici traficul din oraș nu a scăpat de observațiile locuitorilor. „Găsiți o posibilitate și mai deschideți artere de circulație pe ambele sensuri de mers unde se poate. Este dezastru total cu circulația în tot orașul, mai ales dimineața. Barem până se termină șantierul de la Podul Muncii.”
Timișoara între randări și răbdare
Pe hârtie, viitorul Pod al Muncii arată bine. Randările sunt moderne, promisiunile sunt generoase, iar termenul de finalizare este deja stabilit. Problema este că timișorenii au început să judece proiectele nu după imaginile publicate pe Facebook, ci după experiențele recente.
Iar experiența recentă le spune că în Timișoara se demolează rapid, se anunță și mai rapid, dar la construcții lucrurile par să meargă, după cum a rezumat sec unul dintre comentatori, „cu frâna de mână trasă”.
Până atunci, Podul Muncii intră oficial pe lista marilor proiecte aflate în lucru. Iar Pasajul Solventul rămâne, cel puțin în comentariile de pe internet, reperul după care sunt măsurate toate celelalte șantiere din oraș.



