În sfârșit, cu ani de întârziere, s-a terminat lucrarea de la Clinica de Balneologie

Autoritățile au reușit să termine încă un proiect început pe vremea lui Nicolae Robu,și anume, refacerea Clinicii de Balneologie, care era aproape abandonată. Acolo s-a refăcut clădirea inițială și s-a mai făcut una, astfel că Spitalul Clinic Municipal de Urgență, de care aparține clinica, să poată relua tratamentele de tip fizioterapie.

Tratamentele de la clinica de pe Bulervadul C. D. Loga au fost întrerupte acum aproape 20 de ani, din cauza stării proaste a clădirii. Ansamblul are un bazin cu apă termală, patru băi galvanice, 14 săli de tratament și cinci cabinete de consultații. Între cele două edificii există o clădire ce el conectează, cu două etaje. De asemenea, va exista o centrală de tratare a aerului, în așa fel încât umiditatea să nu devină o problemă în timp. Există lift și rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, dar și instalații ce crează perdele de aer la intrări, pentru a menține temperaturile constante. totul a costat 24 de milioane de lei. Finanțarea, obținută de vechea administrație, a fost pe Programul Operațional Regional 2014–2020. Programul a fost prelungit doi ani, dar, evident, primăria nu a terminat lucrarea la timp după ce au fost probleme cu constructorii.

Primăria a începtu procedura de recepție a clădirii finalizate. ”Noua clinică va aduce un plus esențial în sistemul nostru de sănătate publică: tratamente moderne, condiții decente și o infrastructură adaptată nevoilor reale ale pacienților, într-un domeniu medical cu mare cerere și potențial de recuperare. Investim acum un milion de euro în echipamente moderne pentru ca noua clinică de balneologie să fie dotată la cele mai înalte standarde. Este ultima etapă înainte ca această clădire, ridicată de la zero, să devină funcțională și să ofere servicii medicale de calitate pacienților din întreaga regiune”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Tratamentele se vor relua însă nu după finalizarea recepției, ci după se cumpără și echipamentele, și anume, patru căzi de hidroterapie cu duș subacval și două
căzi pentru tratamente galvanice cu patru celule.Licitația de achiziție, cu un cost estimat de 5,2 milioane de lei, cu tot cu TVA, e în derulare. Ulterior, după ce echipamentele vor fi instalate, va trebui făcută procedura de autorizare sanitară. Așadar, mai durează câteva luni bune până se reiau tratamentele.