Dominic Fritz pare tot mai decuplat de la realitatea economică a României. În contextul în care și Primăria Timișoara va face conciederi, edilul consideră că e momentul oportun ca instituția pe care o conduce de 5 ani să cumpere tocmai acum Casa Muhle.
Casa la intersecția bulevardelor Mihai Viteazu și Victor Babeș a fost, odinioară, una înconjurată de trandafiri. Ridicată în perioada 1909-1910, a fost ”măcelărită” apoi după contextul creat de epoca Ciuhandu. Acum, proprietarii cer pentru casa mult alterată 3,7 milioane de euro. Primăria spune că a comandat o expertiză ce vorbește de un preț de 2 milioane de euro. Dar, fiind proprietate privată, prețul îl stabilește proprietarul, așa că este nevoie de mandatarea de către consiliul local a unei comisii de engociere cu terții. Asta oricum într-un context economic delicat, în care primăria a început deja procedura de desființare a structurii CERC, va da afară angajați în toamnă din aparatul propriu, iar apoi, și din alte direcții subordonate. Reamintim, orașul plătește și 44,5 mii de euro pe lună chiria pentru clădirea în care s-a mutat Maternitatea Odoebscu, ia rprimăria nu are niciun plan de ridicare de maternitate proprie în viitor!
În contextul în care multă lume a dorit un Muzeu al Trandafirilor în casa fostului florar al orașului Wilhelm Muhle, Dominic Fritz dorește să inițieze acum demersul de cumpărare. Într-un an de criză, cu un 2026 ce se anunță și mai complicat financiar. “În ultimul deceniu și mai bine, Casa Mühle a devenit un simbol al luptei pentru patrimoniu și al unei comunități care își apără identitatea. În acest context, decizia de a ne exercita dreptul de preemțiune este un gest firesc și necesar. După votul în Consiliul Local, urmează o perioadă de negocieri care nu va fi nici simplă, nici ușoară, dar care este esențială pentru a aduce acest loc în proprietatea orașului și pentru a-l deschide comunității care a luptat pentru ea”, a declarat primarul Dominic Fritz. Clădirea, cu demisol, parter și mansardă, are o suprafață utilă de peste 1.000 mp și o curte de 2.400 .
Casa Muhle a fost locuită și de Arpad Muhle, arhitect, iar apoi de urmași, până în 1992, când a emigrat și ultima nepoată. imobilul a fost preluat de ICRAL. Ultimul chiriaș, fost șef de Securitate, a cumpărat vila și apoi, fără să treacă 10 ani, a vândut-o familiei Cârpaci. Care a dus-o într-un stadiu de distrugere mascată, cu un proiect făcut de firma fiului primarului Gheorghe Ciuhandu! O sentință a obligat proprietarii să o consolideze și să-i pună acoperiș, pentru că este în zona-ansamblu de monumente istorice, dar locuința a rămas tot la stadiul de ceva neterminat.
foto: radiotimisoara.ro



