În Timișoara mai există investiții începute din vremea lui Robu, pe care Fritz nu a fost în stare să le inagureze nici acum. În lipsă de ceva de arătat și cum timișorenii l-au criticat pentru vizita degeaba la Istanbul, Fritz a mai scos din joben o demolare de gard, și tot un teren al municipalității, de la Pădurea Verde.
Deși se lucrează de ani de zile (2019), campusul Lenau nu e gata nici acum. Alte investiții neterminate sau nedate în folosință sunt extidnerea Clinciii ORL, sau Clinica de Balneologie, ca să nu mai vorbim de creșa de pe Bogdăneștilor, finalizată de aproape un an, sau de cinema Freidorf, care, inexplicabil, nu a mai fost inaugurat sau chiar de Centrul Cultural Mărăești. În lipsă de ceva palpabil nou, cu lucrări la pasajul Solventul ce trenează din 2019, și cum coaliția de guvernare pare că se clatină, iar lume ai-a criticat inutila vizită la Istanbul, fritz a scos din joben arma sa electorală favorită: demolările de gard.
Și din nou, la fel ca al terenul de lângă Universitatea de Științețe Vieții, este vorba de un teren al primăriei, cel de pe bucata de Pădure Verde de lângă Ștrandul Tineretului și sala de venimente Galla. Acolo exista de ani de zile un agrd de beton sau metal, în funcție de zonă. De azi, acolo se demolează gardul, cu firma WBW Logistics SRL. Potrivit municipalității, terenul va fi deschis pietonilor și bicicliștilor, în baza noului Cod Silvic. Gardurile privaților din jur, inclusiv Ștrandul Tineretului, nu vor fi ”deranjate”.
Bombastic, Fritz rpezintă acest lucru ca pe o mare realizare. „Acum un an, dărâmam gardurile de la fosta unitate militară de pe Alexandrescu și deschideam oamenilor un spațiu verde uriaș. Azi, locuitorii din zonă se bucură zi de zi de natură chiar lângă casele lor. Ani la rând, aceste terenuri au fost ținute după garduri și au ajuns să se umple de vegetație necontrolată și de gunoaie. Noi vrem altceva: să redăm timișorenilor natura din orașul lor. Cu intervenții neinvazive, transformăm aceste spații uitate în locuri deschise, care aduc sănătate și bucurie comunității”, spune primarul Dominic Fritz.
Terenul va fi igienizat și se vor amenaja aleile oricum formate pe teren. Cât despre Ștrandul Tineretului, el rămâne ”sechestrat” în concesiunea dată lui Nicolae Gavra. Un ștrand pierdut al Timișoarei, la fel ca Uszoda, o paragină mizerabilă de care Fritz nu se atinge, dar și ștrandurile de pe malul Begăi, unde Fritz nu vede că terasele pe care nu le-a demolat au astupat bazinele. La fel cum nici el nu a salvat fostul ștrand Eminescu, ci a făcut un banal parc. De Termal nu mai vorbim, alt monument al neputinței useriste. inclusiv ștrandul Lemon din zona stadionului e părăsit de câțiva ani.
Așa că timișorenii trebuie să se mulțumească cu parcuri. Cât despre transformarea Pădurii Verzi în Pădure Parc, e vorba de bucata nordică, la stânga de Calea Lugojului. Primăria încă mai așteaptă un aviz. Dacă nu se va mișca la timp, Romsilva poate cere pădurea înapoi.



