Breaking news din capitala Banatului: USR anunță cu pieptul înainte că nu sprijină Guvernul Veștea. Șoc și groază: miniștrii USR își pierd scaunele pe care oricum nu le-au deranjat prea tare. În semn de doliu instituțional, la ministere s-a auzit un foșnet: era lista cu „realizări” care s-a întors singură pe cealaltă parte.
În mijlocul scenei, Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR, ridică sprânceana și verdictul: „Guvern de pe Temu.” Perfect! În fine, o comparație pe măsura vremurilor: livrare rapidă de promisiuni, calitate discutabilă, retur imposibil. Diferența? Pe Temu, dacă nu-ți place ce primești, măcar pui review. La Palatul Victoria, review-ul vine la patru ani, dacă nu intră între timp la „produse epuizate”.
USR a decis în unanimitate, la un Comitet Politic cu 150 de lideri din toată țara, că nu susține un executiv fără susținere populară. Aplauze, pauză, selfie. „Suntem cu cetățenii!” se proclamă, în timp ce cetățenii se uită la facturi, la trenul care încă vine „mâine” și la spitale „înghețate” în timp ori facturi tot mai mari.
„Vom continua să livrăm rezultate, ca miniștrii noștri în ultimul an”, zice Fritz. E ca meniul la un restaurant fără bucătărie: arată excelent, dar chelnerul îți explică seren că „azi nu servim”. Când, totuși, s-a servit ceva, a fost cu porția mică și tacâmuri de unică folosință.
Despre traseiști și trădători? Peste 100, zice președintele. Adevărat, scena politică românească e un maraton fără linie de sosire, doar cu schimbătoare de tricouri. Dar când arunci cu morală din balconul primăriei, ai grijă să nu-ți pice coroana pe șantierul etern de la subsol. Timișoara încă are poduri care țin loc de examen de răbdare și piste de biciclete care încep în promisiuni și se termină în conferințe de presă.
Guvern minoritar sau opoziție? USR spune că lucrează în orice scenariu. Excelent: aceeași piesă, două decoruri. În guvern, e „noi am vrut, n-au vrut ei”; în opoziție, e „noi am știut, ei n-au știut”. Morala? Întotdeauna „ei”. Între timp, „noi”, adică publicul, aplaudăm cu o mână, cu cealaltă ținem portofelul.
Guvernul Veștea poate fi de pe Temu, dar nici USR nu e chiar din flagship store. Miniștrii pleacă „neobservați”, cum au și stat, iar partidul își aprinde fanioanele opoziției ca să lumineze lipsa de becuri din birourile rămase goale. Toată lumea e indignată, nimeni nu e vinovat. România, țara în care politica e un sport de sală: multă încălzire, zero meci.
Concluzia zilei: între „traseismul” altora și „perfecționismul” propriu, USR se declară paznicul eticii, cu Dominic Fritz la fluier. Doar că, pe teren, scorul rămâne la fel: cetățeanul plătește biletul, vede aceeași comedie politică și pleacă acasă pe întuneric, ocolind un șantier.


